„România a pierdut o bună ocazie să tacă” spunea Chirac, prin 2002, când a văzut că francofonia blegoasă nu mai e la modă în Micul Paris. România se declarase atunci suporter necondiţionat al intervenţiei militare americano-britanice în Irak, în totală contradicţie cu diplomaţia obstrucţionistă a Franţei (Chirac), Germaniei (Schroder) şi, aţi ghicit, Rusiei (aka Putin).

Chirac n-a înţeles nimic din jocul României, deşi acesta nu era unul nou.

Să mă explic!

În 1964, atunci când URSS era la un pas să-i înveţe comunismul pe chinezi cu tancul şi racheta, micul şi insignifiantul Partid Muncitoresc Român în frunte cu Nicolae Ceauşescu, a emis o Declaraţie în care se spunea negru pe alb: „Nimeni nu poate pretinde că deţine adevărul absolut al marxism-leninismului”. România se băga, cu tupeu maxim, în războiul dintre cei doi coloşi comunişti, URSS şi China, de partea Chinei, precum musca-n curul calului, fără să-i ceară nimeni chestia asta! Rezultatul a fost că Ceauşescu a devenit împăciuitorul oficial în meciul Hrusciov-Mao. Găsiţi povestea aici .

Mişcarea a fost una de geniu diplomatic, a făcut practic imposibilă o invazie sovietică în România, cum s-a petrecut de altfel în Ungaria sau Cehoslovacia, fără riscul unui cutremur major în lumea ţărilor socialiste, adică fără să sară China de cur în sus.

În 2002, SUA şi Marea Britanie voiau să invadeze Irakul, în timp ce Franţa, Germania (şi Rusia) se opuneau. România s-a băgat din nou ca musca-n… şi s-a asigurat că nimeni nu-i va mai pune beţe-n roate la aderarea la NATO fără scandal major în interiorul Alianţei. Franţa sau Germania nu s-ar fi putut opune fără să-şi ia scatoalce de peste Ocean.

Chirac n-a înţeles expresia „nothing personal, just business”. Dacă ne iubea ca pe o soră mai mică din haremul francofoniei, aşa cum ne tot aburea Parisul, ar fi înţeles că asta e soluţia noastră de supravieţuire în proximitatea geografică a unui urs care ne putea dărâma doar râgâind spre noi. Şi mă îndoiesc profund că Franţa ar fi intervenit: ăştia au continuat să construiască Mistralul pentru ruşi vreun an după „realipirea” Crimeii. Dacă n-ar fi fost presiunile americane, două portelicoptere militare Mistral ar fi staţionat acum la Sevastopol.

Mdap… Să revenim!

Atâta ceaţă a fost în mintea lui Chirac încât, după abia un an sau doi, l-a trimis la Bucureşti pe premierul Jean Pierre Raffarin să ceară nişte bani de la prietenul lui Dugin, Adrian Năstase: tronsonul Comarnic – Predeal din autostrada spre Braşov pentru firma Vinci, privatizarea Distrigaz Sud în favoarea Gas de France şi alte mărunţişuri pe care le gasiţi, dacă le căutaţi, pe Rise Project sau gen.

În faţa acestor evenimente subtile de diplomaţie franţuzească delicată s-a pus curmeziş Băsescu cu o mitocănie groasă de marinar stătut: a anunţat axa Bucureşti – Londra – Washington şi l-a acuzat pe nevinovatul premier francez că a venit la Bucureşti „să-şi ia tainul”.

Acum poate înţelege toată lumea de ce Băsescu a câştigat până şi alegerile pe care le-a pierdut.

De-atunci, francezii au tot încercat să ne-o tragă fie pervers, fie normal, în gură!

Următorul preşedinte, Sarkozy, de exemplu, a băgat la înaintare problema ţiganilor români aciuiaţi prin Franţa, că n-are ce să facă acolo cu ei, şi ni i-a trimis înapoi acasă. Un preşedinte mai târziu, Hollande ţipa la noi că de ce nu vrem să primim refugiaţi, că parcă noi am avea ce face cu ei…

Francezi inconsecvenţi, deh…

Au rămas statornici doar în refuzul lor vehement ca România să fie primită în Schengen. Deşi, dacă eram în Schengen, primeam mai mulţi refugiaţi ca acum. Naiba să-i înţeleagă!

Mi-e greu să-mi imaginez un sens al vizitei lui Macron la Bucureşti, acum. O vizită generată de nevoi bilaterale, UE, investiţii şi alte probleme conţopăreşti.

Mai degrabă o văd ca pe-un balet diplomatic al unui purtător de mesaj.

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/08/Trump-Macron-Putin.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/08/Trump-Macron-Putin-150x150.jpgdan musetoiuOff topicOnlineRevista preseiemmanuel macron,vizita romania
„România a pierdut o bună ocazie să tacă” spunea Chirac, prin 2002, când a văzut că francofonia blegoasă nu mai e la modă în Micul Paris. România se declarase atunci suporter necondiţionat al intervenţiei militare americano-britanice în Irak, în totală contradicţie cu diplomaţia obstrucţionistă a Franţei (Chirac), Germaniei (Schroder)...