Prima problemă este de ordin tehnic: ca să ajungă în Transnistria, trebuie să treacă fie prin Moldova fie prin Ucraina. Iată şi harta, ca să n-avem vorbe după aia că manipulez:

Se pare că Dimitri Rogozin, vicepremier rus, are însă dificultăţi serioase de înţelegere a geografiei, altminteri nu înţeleg de ce insistă să ajungă zilele astea la Tiraspol la bordul unei aeronave militare. Lucru complicat, chiar dacă aeronava respectivă nu e un bombardier TU-160, aşa cum se lăuda acum vreo câţiva ani.

Ştirea este că Ministerul de Externe al Moldovei şi-a luat inima în dinţi şi a explicat şcolăreşte ambasadorului rus de la Chişinău că ce vrea Rogozin nu se poate. Documentul e aici, dar pentru că e în rusă, vă dau şi traducerea:

Autoritățile competente din Republica Moldova sunt nevoite să refuze acordarea dreptului de a traversa spațiului său aerian și aterizare a avioanelor Forțelor Aeriene Militare a Rusiei în aeroporturile din Chișinău și Tiraspol în legătură cu lipsa condițiilor necesare în acest sens, fapt despre care partea rusă a fost anunțată anterior de nenumărate ori. Partea moldovenească amintește despre lipsa mecanismului de asigurare a controlului din partea autorităților competente moldovenești asupra activității de zbor care implică folosirea aeroportului din orașul Tiraspol.

În acest context, exprimând regretul în legătura cu lipsa unui plan comun de manifestări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru, autoritățile moldovenești consideră inoportună desfășurarea unor asemenea evenimente în mod unilateral

Dacă prin Moldova nu se poate, prin Ucraina nici atât: nu cred că e nevoie de linkuri ca să mă credeţi.

Pe de altă parte, trebuie să-l înţelegem şi pe Rogozin. E în stare să-şi dea viaţa ca să ajungă în Tiraspol la momentul „aniversării”, pentru că dacă eşuează îşi perde jobul. Să mă explic:

Moscova are, mai nou, o pasiune morbidă pentru comemorări, pomeniri, parastase şi statui, respectiv tot felul de chestii neînsufleţite pe care le numeşte generic „diplomaţie culturală”. Prezenţa oficială la 25 de ani de la Pacea Rusă de pe Nistru este un „must” – cam ca ştirile despre hotelurile frumoase ale lui Murad în sumarul Realitatea TV. Nu le dai, rămâi fără leafă (că tot se făceau unii că nu înţeleg miracolul economico-financiar de la insolventa Realitate). În cazul lui Rogozin, dacă nu ajunge la Tiraspol, „la aniversară”, rămâne fără job. Dacă e ghinionist din fire, poate ajunge chiar ţap ispăşitor: Kremlinul are nevoie şi de aşa ceva, iar Rise din Moldova a făcut deja toată treaba.

Bietul Rogozin, ca să iasă din încurcătură, are câteva variante, unele proaste, unele bune.

Prima variantă ar fi să facă pe civilul şi să aterizeze cuminte la Chişinău cu Aeroflotul şi apoi, cu un girofar de la Dodon, să se ducă la Tiraspol. A mai încercat odată, cât pe ce să-i reuşească din prima, dar nu l-a ajutat ceaţa aşa că a lipsit glamour-ul. Varianta asta o să stârnească ceva iritare la Kremlin, pentru care triumfalismul contează, dar per total o să fie pe plus, salariul va continua să-i intre pe card.

A doua variană, vitejească, ar fi să forţeze cumva spaţiul aerian al Ucrainei (idee foarte-foarte proastă dacă mai au ăia vreun BUK uitat pe câmp) sau al Poloniei-Ungariei-României-Moldovei (idee ceva mai bună pentru că va zbura pe deasupra capetelor unor indivizi ceva mai relaxaţi decât ucrainenii. La noi, par egzamplu, Mele nu e Corlăţean).

A treia variantă ar fi să viziteze Simferopolul şi să inaugureze o rută nouă până la Tiraspol pentru autocarele care asigură acum „rotaţia trupelor” doar pentru Doneţk şi Lugansk.

În fond, „rotaţia trupelor” în Transnistria a devenit o figură de stil în ultima vreme, singurul care se roteşte pe-acolo fiind Rogozin însuşi. Militarii ruşi din Armata a 14-a sunt deja o raritate, locul lor fiind ocupat de băştinaşi care se cred buni la exerciţiile de premilitară, desfăşurate ca-n Moromeţii, dar nu la Siliştea Gumeşti, ci de-a lungul Nistrului. Comandanţii au deja cereri de concediu aprobate pentru luna august, după care concedii medicale, aşa că…

Recomand varianta 3.

Pe băieţii din Simferopol i-am cunoscut, sunt de încredere. Îi poate suna la numerele de telefon de pe stâlpii de mai sus. Autocarele au aer condiţionat, wi-fi, muzică patriotică… tot confortul, plus că nişte verzişori se ocupă de toate formalităţile de la whatever graniţă ajung: ucraineană sau moldovenească.

Să-i urăm succes, zic!

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/07/IMG_20160712_132255-1024x576.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/07/IMG_20160712_132255-150x150.jpgdan musetoiuOnlinearmata 14,rogozin,transnistria
Prima problemă este de ordin tehnic: ca să ajungă în Transnistria, trebuie să treacă fie prin Moldova fie prin Ucraina. Iată şi harta, ca să n-avem vorbe după aia că manipulez: Se pare că Dimitri Rogozin, vicepremier rus, are însă dificultăţi serioase de înţelegere a geografiei, altminteri nu înţeleg de...