Rusia are de gând să livreze Siriei, în ”viitorul apropiat”, un nou sistem de apărare antiaeriană, spune RIA, citându-l pe ministrul rus al Apărării. Shoigu a ținut să precizeze, în acest context, că plănuiește să studieze detaliat o rachetă americană de croazieră Tomahawk, capturată de forțele siriene în cel mai recent atac, pentru a ”îmbunătăți performanțele” sistemenlor antiaeriene rusești.

Anunțurile Moscovei vin a o zi după ce ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, a declarat răspicat că Israelul va lovi sistemele S-300 de producție rusească, instalate în Siria, dacă acestea vor fi folosite împotriva Israelului. ”Un lucru trebuie să fie clar: dacă cineva va trage asupra avioanelor noastre, îl vom distruge” – acestea au fost cuvintele lui Lieberman în interviul acordat site-ului Ynet. Apoi a ținut să precizeze: ”Ceea ce este important pentru noi este ca sistemele de apărare antiaeriană livrate de Rusia Siriei să nu fie folosite împotriva noastră. Dacă vor fi folosite împotriva noastră, le vom distruge”.

Astăzi, ambasadorul rus în Israel a încercat să oprească escaladarea tensiunilor apărute după ce avioane israeliene au atacat o bază siriană care adăpostea forțe iraniene, declarând că deocamdată nu există motive pentru care Rusia ar livra Siriei sisteme de apărare antiaeriană mai avansate. De asemenea, diplomatul a minimalizat posibilitatea unui conflict direct între Rusia și Israel în contextul sirian: ”Nu-mi imaginez un astfel de scenariu. Ne coordonăm reciproc (Rusia și Israelul), ne ținem la curent unii pe alții cu activitățile și planurile noastre legate de Siria… Cel puțin până în prezent, nu au existat incidente între Rusia și Israel, nici măcar semne ale unor incidente, și sper că nici nu vor fi”.

Amenințările ministrului israelian al Apărării au venit și ele la doar o zi după ce un oficial rus al MInisterului Apărării a spus într-un interviu pentru Kommersant că Rusia va livra lui Bashar al Assad sisteme S-300, iar dacă Israelul va ataca noul sistem antiaerian, atunci ”va suferi consecințe catastrofice”. În același interviu a apărut și precizarea că noile sisteme S-300 vor fi livrate gratuit lui Assad. 

Între timp, Reuters susține că are dovezi privind implicarea ”armatei private a lui Putin” în conflictul Sirian. Chiar dacă Kremlinul a negat (și neagă) orice legătură cu civilii ruși care luptă în Siria de partea lui Bashar al Assad, Reuters a dat publicității o filmare care arată un grup ce civili ruși care au zburat, cu o aeronavă charter, din Damasc direct într-o bază militară din Molkino, Rusia, acolo unde, oficial, se află Brigada 10 a Forțelor Speciale. Mai jos, o captură din filmarea Reuters, datată 6 aprilie 2018, de la intrarea în baza de la Molkino, precum și traseul zborurilor de noapte care ar transporta în și din Siria ”soldații privați ai lui Putin”.

 

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/04/putin-bebe.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/04/putin-bebe-150x150.jpgdan musetoiuOnlineRevista preseiisrael,Putin,Russia,siria
Rusia are de gând să livreze Siriei, în ”viitorul apropiat”, un nou sistem de apărare antiaeriană, spune RIA, citându-l pe ministrul rus al Apărării. Shoigu a ținut să precizeze, în acest context, că plănuiește să studieze detaliat o rachetă americană de croazieră Tomahawk, capturată de forțele siriene în cel...