Citesc destul de des presa israeliană. Spre deosebire de cea europeană, americană sau rusă, ”evreii” au darul ăsta, deosebit: câteodată știu să pună întrebarea corectă.

Asta am pățit în dimineața asta, cu un articol din Haarez, în care autorul pune, încă din titlu, citând câțiva congresmeni americani, o întrebare simplă ale cărei posibile răspunsuri au darul de a ne complica viața rău de tot.

De ce tace Trump atunci când Putin arată cu degetul spre ”evrei” ca fiind cei care s-au implicat ilegal și au influențat alegerile din Statele Unite? Mai precis, ”evrei cu cetățenie rusă”.

Detalii puteți citi AICI și AICI.

Fără să vreau, asociez cumva această întrebare cu o alta, căreia nu i-am găsit încă un răspuns care să mă convingă: care este semnificația reală a vizitei, probabil din luna mai, a președintelui american Donald Trump în Coreea de Nord, și întâlnirea magnatului, acum cel mai puternic om al planetei, pe un teren ostil, cu singurul gras din nordul Peninsulei Coreene?

Nu sunt nici pe departe un adept al teoriilor conspirației. Dar de data asta simt că ceva s-a schimbat în geopolitica globală, că Donald Trump nu e nici pe departe ceea ce ne închipuim noi că ar fi, că agenda sa politică este, dacă nu opusă, cel puțin paralelă cu cea asumată oficial.

Se simte în Israel. Hai să fim puțin atenți, hai să începem și noi să facem diferența, vorba lui Băsescu, între dorință și putință, între vorbe și fapte, între real și imaginar.

Ieri a fost congresul PSD. Eu cred că a fost o mascaradă, și ca mine cred mulți. Însă întrebarea corectă este: cât de mulți?

Eu cred că nu foarte mulți. De fapt, foarte puțini. Foarte vocali, foarte #rezistenți, dar… foarte puțini.

Cei mulți, foarte mulți, fac cam ce făceau toți pe vremea lui Ceaușescu: se adaptau, căutau soluții personale, niciodată colective.

Și mai cred ceva: că noi, ăștia, care vedem limpede în fața ochilor congresul PSD și intuim exact spre ce ne îndreptăm,  care (încă) n-am plecat din țară deși pentru Canada, iată, nu avem nevoie de vize, noi ăștia suntem foaaaaarte puțini.

Și parcă asta n-ar fi de ajuns, suntem și foarte naivi: credem că vom #rezista la nesfârșit bazându-ne pe o Americă iluzivă, o Europă impotentă și un 2% pentru apărare.

Hmmm, nu știu ce să zic…

Pe vremea lui Ceaușescu, am avut mereu senzația că țara asta, România, nu îmi aparține mie, ci Lor. După 1989, vreme de vreun sfert de secol, m-am amăgit singur, într-un fel bizar de efect placebo, că m-aș putea identifica măcar cu o părticică din țara mea.

Ieri, la televizor, privind la congresul PSD, și azi, pe net, citind îngrijorările presei israeline, apoi bucurându-mă de soare pe stradă, printre oameni reali…

Cred, sicer, că nu mai #rezistăm mult.

Aș vrea să mă înșel.

Așa că voi urmări totul ”cu atenție și îngrijorare” și cu rezervările unor bilete de avion spre Vancouver în buzunar!

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/03/rezist.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/03/rezist-150x150.jpgdan musetoiuRevista presei#rezist,donald trump,psd,Putin
Citesc destul de des presa israeliană. Spre deosebire de cea europeană, americană sau rusă, ”evreii” au darul ăsta, deosebit: câteodată știu să pună întrebarea corectă. Asta am pățit în dimineața asta, cu un articol din Haarez, în care autorul pune, încă din titlu, citând câțiva congresmeni americani, o întrebare simplă...