Când alegi un politician, adică atunci când te duci în secția de votare și aplici o ștampilă pe un nume, e ca atunci când îți cumperi un bilet de autobuz: vrei să ajungi din punctul A în punctul B – o distanță considerabilă imposibil de parcurs la pas – și pentru asta cumperi bilet și te urci într-un autobuz.

Problema apare atunci când constați că șoferul e beat.

Cam asta se întâmplă acum în autobuzul numit România, cu toți românii e post de pasageri. Ce naiba faci când vezi că șoferul duhnește a alcool ieftin și conduce în zig-zag?

Pasagerii sunt de categorii diverse: intelectuali care tocmai și-au deschis o carte, cocalari tatuați fără bilet pe care ți-e și frică să-i rogi să dea manelele mai încet, adolescenți plini de speranță și energie, bătrâni care au grijă să nu li se fure papornița cu praz și un kil de țuică și mulți, foarte mulți adulți plătitori de bilet întreg, care înțeleg situația și se uită unii la alții, întrebându-se din priviri ce să facă. Din când în când, în jurul ălora mai slabi de înger se simte un miros liniștitor de iarbă.

Există unii, speriați de-a binelea de euforia bahică a șoferului, care coboară din mers, de frică să nu sfârșească zdrobiți de un copac de pe marginea drumului. În comparația asta, sunt cei care emigrează. Pur și simplu, se urcă în alt autobuz în care șoferul nu numai că nu e beat, ci e și politicos și miroase a deodorant, nu a transpirație și alcool.

Apoi mai există și unii care se ghemuiesc în scaune și care, deși n-au mai călcat în biserică de la nuntă sau de la botezul odraslei, se roagă în gând la Dumnezeu să-l păzească pe șofer să nu se răstoarne în râpă cu ditamai autobuzul. Sau, chiar dacă se răstoarnă, ei să scape doar cu răni minore și să moară toți ceilalți, în special ăia tatuați fără bilet. 

Mai există unii care, după ce au băut și ei câteva beri să-și facă curaj, acum se cred șoferi mai buni și vor, din mers, să-i smulgă volanul din mână nenorocitului care îi pune în pericol și să conducă ei. Aproape că-ți vine să închizi ochii și să bei și tu o dușcă! Nu mult, doar atât cât să ai puterea să îngaimi ”#rezist” când trec ăștia pe lângă tine, că dacă taci te iau la ochi și te bălăcăresc în gura mare, posibil să-ți iei și bătaie dacă le spui că și ei sunt la fel de beți ca șoferul.

Mai există unii care se uită pe geam, încercând să-și liniștească gândurile și să vadă rațional ce e de făcut. Ăștia, genul lucid, își blesteamă propria luciditate: pe geamul autobuzului numit România se vede un trafic infernal, cu alți soferi nebuni care-ți taie fața, care circulă pe stânga în loc să circule pe dreapta, cum e regula, care nu opresc la semafoare și nu dau prioritate, cu ambuteiaje din kilometru în kilometru. Ăștia, lucizii, sunt încercați de un sentiment de milă față de șoferul beat care, iată, are calitatea de a nu se fi răsturnat până acum și care, cum-necum, se descurcă în traficul ăsta haotic din care regulile par a fi dispărut cu totul. Ăștia recunosc cinstit că nici ei nu s-ar descurca probabil mai bine la volan, deși n-au pus gura pe alcool în viața lor.

Însă, spre deosebire de restul pasagerilor, lor le încolțește în minte și o idee care s-ar putea dovedi salvatoare: hai să ne oprim la marginea drumului și să încercăm să găsim un șofer mai bun, iar pe ăsta de acum să-l lăsăm să doarmă pe un scaun în spate preț de câteva ore, până-și mai revine. Nu de alta, dar o să mai avem nevoie de el atunci când noul șofer va obosi sau se va îmbăta și el ca porcul.

Însă apare imediat o altă problemă: cui naiba să spună ideea asta? Poate că ascultători se vor găsi, dar ca să comunice cu ei, ar trebui să ajungă undeva, în fața autobuzului, că de aici, din spate, nu-i aude nici naiba!

Și cum să ajungă în față, când culoarul din mijloc e plin de pasageri care se bat și se înjură, fac un balamuc de nu poți să-ți asculți propriile gânduri? Cum să treacă de ei?

Aici, lucizii s-au cam blocat. Așa că și-au îndreptat din nou privirea pe geam și, încet-încet, fără să-și dea seama, au început să se coaguleze în marea masă a celor ghemuiți în scaune, striviți de povara propriei lașități, prea obosiți, deja, să mai articuleze până și singura lor idee care s-ar fi putut dovedi salvatoare.

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/07/autobuz-1024x577.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/07/autobuz-150x150.jpgdan musetoiuRevista presei#rezist,operatiunea autobuzul,psd
Când alegi un politician, adică atunci când te duci în secția de votare și aplici o ștampilă pe un nume, e ca atunci când îți cumperi un bilet de autobuz: vrei să ajungi din punctul A în punctul B - o distanță considerabilă imposibil de parcurs la pas -...