Ca să aibă sens acest text, vă recomand călduros să citiți și prima parte, AICI

  • PH: Blocul moldovenesc, care era compus din Partidul moldovenesc și din Secția țărănească, au căzut de acord ca să ne înțelegem cu România. Minoritățile au spus ca să ne înțelegem cu Ucraina. Numai polonezii au spus: ”Nu! Moldovenilor, voi sunteți stăpâni pe țara voastră și toată lumea știe că nația moldovenească nu există. Este numai denumirea locală a românilor care trăiesc în Moldova, ceea ce nu înseamnă că este o altă nație decât cea românească. Și deoarece confrații voștri, moldovenii la apus de Prut, s-au unit în 1859 cu Muntenia și au format o Românie, voi acuma nu aveți decât să vă înțelegeți cu această Românie”. Așacă, ca să zicem așa, noi am fost sprijiniți de polonezi, iar pe urmă am fost sprijiniți și de germani. Germanii din sudul Basarabiei. Lucrurile acestea le-am spus pentru motivul că noi am procedat așa cum era metoda vremii de atunci. Totul se făcea în chip revoluționar, în chip normal, ca să zicem așa. Norma era revoluția. Și Sfatul Țării nu era decât un Soviet. Rușii îi ziceau soviet, adică sfat.
  • MP: Care a fast misiunea acestui soviet?
  • PH: Sfatul Țării a avut o misiune foarte importantă: că a naționalizat toate instutuțiile de stat și administrația, și justiția, și școala și, firește, noi n-am fost exclusiviști ca să lipsim pe cineva de dreptul de a-și folosi limba lor în instituțiile publice. Rușii aveau dreptul să vorbească și să învețe în limba lor, evreii – în limba lor, ucrainenii – în limba lor, germanii – în limba lor. Zic, noi n-am fost exclusiviști. Acest lucru a fost, ca să zicem așa, în spiritul vremii și noi am instrat în instoria neamului românesc ca făsuritorii cei dintâi ai Unirii. Pentru că, Țara Românească intrase în război, în primul război mondial, dar intrase pentru eliberarea Ardealului de sub unguri, și se întovărășise cu Rusia țaristă. Dumneatale trebuie să-ți aduci aminte că chiar cu câteva luni, du două trei luni înainte de revoluție, guvernul român al lui Ionel Brătianu se dusese la Peterburg cu prințul Carol ca să se logodească acolo cu o prințesă a împăratului Nicolai. Vasăzică toată Rusia știa de acum că Revoluția este în curs iar gogomanii de la Iași (domnul Halippa se referă la guvernul român, care în acea perioadă era refugiat la Iași) habar de grijă nu aveau de aceasta. Mai mumlt decât atât: chiar basarabeanul nostru Constantin Stere, care nu era la Iași, ci era la București, cu toate că el ar fi trebuit să fie în Sfatul Țării chiar de la deschidere, dumnealui n-a venit decât la 20 martie sau așa ceva, când noi tratasem de acuma cu liberalii și fără succes, tratasem și cu Averescu, iarăși fără succes. Și a trebuit să tratăm cu Marghiloman care era de orientație germană. Și atunci el ni l-a adus și pe Stere. Când eu îi spuneam lui Stere: ”Dle Stere, de ce dumneatale, care l-ai știut prea bine pe Lenin încă din Siberia, n-ai venit chiar de la începutul revoluției? Dumneatale de ce n-ai luat pildă de la Lenin? Lenin a căzut la un târg cu guvernul imperial german, care i-a pus la dispoziție un vagon plumbuit, l-a trecut prin Germania și el s-a dus la Peterburg și acolo, dumneatale știi cum, a adâncit el revoluția. Acesta era un târg pe care îl făcuse el cu guvernul german ca să adâncească revoluția. Duneata tot trebuie să vii la Chișinău, dle Stere”. La care dumnealui îmi răspundea: ”Și mata trebuie să știi că era nevoie ca cineva să stee și la București și să pregătească pe germani ș.a.m.d”. ”Dle, când se va începe o revoluție, acea revoluție trebuie câștigată, mai întâi de toate, în sânul poporului tău și dumneatale ai știut prea bine în ce stare de sărăcie intelectuală ne găseam noi, că toți intelectualii basarabeni erau cu școala rusească. Și școala aceasta rusească nu le deschisese ochii să știe că românii și moldovenii sunt același popor”. Încât eu, numai pentru motivul că îmi făcusem studii la Universitatea de la Iași, eram cel mai învățat om din Basarabia. Și lucrul acesta mi l-au recunoscut absolut toți. Iar eu nu eram cu cine știe ce pregătire politică, dar am avut această inițiativă din motivul că atunci când eram în 1905 la Universitatea de la Dorfat sau, cum îi ziceau rușii, Iuriev, eu acolo mă înscrisesem la științele naturale. Deci, pentru motivul că încercasem să mă duc mai întâi la Novaia Alexandria și acolo să-mi fac studii la un institut agricol și pe calea aceasta să ajung agronom, socotind că poporul basarabean trebuie să-i dăm un nou fel de gospodărie în agricultură. Dar, fiincă eu făcusem seminarul și în seminar științele naturale au fost cu totul neglijate. Ce poftești, se învăța acolo toată filozofia, toate teologiile, limba latină, limba greacă, limba rusească, firește dar limba și istoria poporului n-am învățat-o. Eu atunci, fiind revoluționar socialist, mă revoltam de lucrul acesta și când s-a început prima revoluție noi, studenții, ce-am făcut? Am făcut o grevă studențească și greva aceea a fost răsplătită cu închisori, cu bătăi la poliție și, în cele din urmă, universitatea a fost închisă. Astfel eu în 1906 am și venit la Chișinău. În drum, cu Pavel Grosu, care era la medicină veterinară, și cu Neculae Bivol, care era la științele de studii generale, puneam la cale să facem o gazetă.
  • MP: Și ați reușit acest lucru chiar de la început ori ați întâmpinat anumite probleme?
  • PH: Când am ajuns la Chișinău am găsit că acolo de acuma se organiza un grup în frunte cu Manolache Gavriliță și cu Ion Pelivan. Atunci am renunțat la ideea să facem noi o gazetă. Ne-am așezat la ideea aceasta: ”Domnilor, noi nu avem intelectuali bine pregătiți, or noi suntem în România cu câțiva basarabeni care au ajuns la mari situații culturale. De pildă, profesor de drept constituțional la Iași este Stere”. De ce știam eu despre Stere? Pentru că eu îl cunoscusem pe notarul public Ion Grosu de la Chișinău și acesta îmi spusese: ”Dle, dacă vreți să faceți gazeta, pe voi poate să vă ajute și Stere, pentru că el, la Iași, poate să aibă și mijloace ca profesor universitar”. Și noi, într-adevăr, l-am trimis pe un coleg de-al nostru, pe Andronovici, și Stere a venit, fiindu-ne de mare folos. Primul ziar noi l-am intitulat ”Basarabia”. El a apărut, acest ziar, în anul 1906 și 1907, însă a fost închis de administrația gubernială.
  • MP: Din ce cauzaă s-a întâmplat acest lucru?
  • PH: Pentru motivul că, așa cum am spus încă de la început, revoluția primă a fost foarte, foarte combătută și aproape nimicită de Pleve și de alți miniștri ruși și atunci eu, care eram revoluționar în concepțiile mele, am făcut exces de idei și am publicat, între altele, imnul național român ”Deșteaptă-te, române!”. De ce am făcut-o? Pentru motivul că eram în polemică cu unul care scotea o gazetă rusească, era unul Pavel Crușevan. Acest Pavel Crușevan era un om foarte talentat. Știa să scrie foarte frumos rusește, și avea el oarecum și ceva cu limba moldovenească, însă era de orientație țaristă. Atunci el era cel mai mare potrivnic al ziarului nostru ”Basarabia” și mereu ne denunța cum că noi suntem separatiști, că noi vrem să ne despărțim de Rusia. Noi nu refuzam lucrul acesta. Noi tăceam din gură. !N-ai decât să spui lucrul acesta”. Nouă ne convenea ca lumea să știe că noi nu ținem chiar așa de mult la Rusia aceasta. Rușii, în administrația gubernială, au fost foarte abili. Ion Pelivan ceruse cu vreun an înainte un loc în magistratură. De ce? Penru că era tânăr și ca avocat nu putea câștiga atâta cât îi trebuie unui om pentru cheltuielile vieții. Atunci s-a gândit omul să aibă un salariu de magistrat. Ei bine, rușii, fiindcă secretar de redacție era Pelivan, și el era fosrte bine pregătit în problemele noastre culturale și scria destul de abil, ei l-au numit în magistratură. Dar, ca magistrat, nu l-au numit la Chișinău, unde scoteam noi ziarul, l-au numit la Bălți și bietul Pelivan, nitam-nisam, pe neașteptate a ajuns magistrat la Bălți. Atunci am ajuns și eu să fiu conducător, secretar al redacției ”Basarabia” în locul lui Pelivan. Dar eu eram așa de revoluționar încât am întrecut măsura și atunci ziarul a fost închis. Eu, ca să nu-mi pierd vremea, pentru că Universitatea de la Dorfat era închisă, m-am dus la Iași și acolo nu m-am mai înscris la științele naturale, m-am înscris la litere și la istorie, pentru ca să știu bine cultura și istoria neamului meu. Și am reușit așa de bine, încât după patru ani profesorul meu de istorie Xenopol îmi propunea să rămân în cadrul Universității ca locțiitor de asistent și să mă pregătesc pentru carieră universitară. Dar eu i-am spus: ”Dle profesor, dumneatale știi prea bine, eu n-am făcut taină când am venit la facultate, că au am venit numai să-mi fac cultura românească și istoria. Eu nu vreau să mă convertesc în România cum au făcut atâția, cum îi doctorul Cazacu, cum îi doctorul Spoială, cum a fost Zamfir Arbore ș.a.m.d. Eu vreau să mă duc să-mi încerc norocul a doua oară și de data aceasta vreau să fiu mai cuminte, mai prevăzător, prudent, să nu umblu cu măsuri exagerate care iarăși să-mi creeze dificultăți”. Acest Xenopol ținea la mine și pentru motivul că el mă trimisese în Franța la Diep. Acolo fusese pe vremuri refugiat unul din familia Sturza, un fruntaș al Moldovei, și eu am fost trimis de Xenopol să mă duc să caut de voi găsi urme din viața acestui Sturza, care a stat la Diep. Am avut norocul. Ducându-mă acolo, într-adevăr am găsit o arhivă foarte importantă. Când am adus-o la Iași, profesorul meu a rămas uimit: ”Dle, noi am știut numai din auzite că omul acesta era un om de seamă – mi-a zis Xenopol – dar nu am știut că el avea o arhivă atât de bogată. Dumnatale ești un om cu noroc, rămâi aici”. ”Nu – i-am răspuns – eu mă duc în provincie”. Și așa am și făcut. M-am întors în Basarabia și acolo am început să scot ziarul ”Cuvânt moldovenesc”. Întâi revista ”Cuvânt moldovenesc” o scoteam, pe urmă și o editură ”Cuvânt moldovenesc”.
  • MP: D-le Halippa, aș area să vă amintiți mai detaliat despre anul 1917, an când în Rusia au luat amploare evenimentele revoluționare. Care era pe atunci situația în Basarabia?
  • PH: La începutul revoluției din 1917 noi, moldovenii, eram cel mai bine organizați ca presă în Basarabia. Ziarul nostru avea de acum 17 mii de cititori. Lucrul acesta era foarte semnificativ și ne-a fost de mare folos pentru motivul că noi am știut să-i câștigăm și pe învățători, și pe cooperatori, și pe preoți, și pe o parte dintre proprietari. Între alții, l-am câștigat pe Vasile Stroescu.
  • MP: Dar cine era aces Vasile Stroescu?
  • PH: Trebuie să știți că Vasile Stroescu a fost un român pe care nu l-a întrecut nimeni. El era făcător de milioane. Cum? Foarte simplu! El își făcuse studiile agricole la Harkov, unde își făcuse și un plan ca să nu se oprească la cerealism, să rămâie numai cu crereale, ci să facă creșterea de vite. Vasile Stroescu a făcut așa că avea cele mai mari cirezi de boi, de vaci, avea o herghelie de cai de unde armata rusească cumpăra caii. Avea turme de oi, ducea trenuri întregi de porci îngrășați în Germania și Austria și făcea milioane. Și milioanele acestea el le-a oferit într-o bună zi administrației zemstvei de la Soroca, spunând: ”Domnilor, județul nu are școli. Iată eu pun la dispoziție câteva zeci de mii și fac școli în fiecare sat, dar cu o singură condiție: în școlile care vor fi în sate moldovenești învățătura să se facă în limba moldovenească (în Basarabia fusese interzisă predarea în școli în limba moldovenească, elevii studiind numai în rusește – notă a redacției). Dacă va fi și vreun târgușor evreesc n-are decât ca școala să fie în limba evreiască, dacă va fi un sat ucrainean – n-are decât să fie școală ucraneană”. Cei de la zemstvă i-au spus: ”Dle Stroescu, dar dumneata parcă nu știi că noi putem face numaidecât numai ce permite guvernul imperial? Or, dumneata știi prea bine că acest lucru s-a discutat și în Duma imperială și că deputații basarabeni ticăloși au spus că moldovenii n-au nevoie de școală în limba moldovenească, ci de școală în limba statului rus, că aceea le va da posibilitatea să fie gospodari ș.a.m.d.”
  • MP: Și cum s-au desfăcurat lucrurile mai departe?
  • PH: Vasile Stroescu s-a dus cu milioanele și a înființat sute de biserici și mii de școli în Ardeal, școli în Moldova, cea ce ne dovedește că omul acesta avea un orizont larg, românesc, el voia să-și ajute neamul oriunde ar fi. Nouă, basarabenilor, când eu m-am adresat lui ca să mă ajute la ”Cuvânt moldovenesc”, el ne-a pus la dispoziție câte 60 de ruble pe lună. Pentru noi era un lucru foarte important, că noi eram oameni săraci și n-aveam ce mânca, însă când aveam asigurată pâinea de toate zilele, sau când au început să vină subscripții la presa noastră, lucrurile s-au schimbat. Mai veneau oamenii care ne aduceau putinele cu brânză, ne aduceau găini fripte. De ce? Pentru că eram o necesitate. Și așa am început noi revoluția din 1917. Noi îi întreceam pe absolut toți – și pe ruși, și pe evrei.
  • MP: Dar cu comuniștii ruși ați colaborat?
  • PH: Rușii nu ne-au susținut, dar trebuie să-ți spun că la fel s-au purtat și comuniștii români. În loc ca dumnealor să sprijine o presă moldovenească, așa cum o puteam noi scoate, ei susțineau punctul de vedere al bolșevicilor ruși. Aceștia din urmă erau împotriva independenței noastre, cu toate că cu Lenin și cu Troțki ajunsesem la formula concepției naționale și interesul politic, dumnealor socoteau că noi ne vom opri numai la problema școlară pe care am discutat-o cu Lenin și Troțki. Pe când noi am introdus naționalizarea pe toată linia și asta nu le mai convenea rușilor.
  • MP: Să facem numai o paranteză. Pe Lenin l-ați cunoscut prima dată atunci când ați abordat chestiunea școlară?
  • PH: Da, atunci, în luna iunie 1917.
  • MP: Ce impresie v-a produs?
  • Eu l-am văzut o singură dată. Am tratat mai întâi toată problema cu Troțki. El era orheian de-al nostru, din județul Orhei, era un om cu care m-am înțeles. După ce am stabilit formula respectivă, am pus problema așa: ”Domnule, dumneata ca secretar al Partidului comunist ai convenit la fosrmula aceasta, dar aș vrea să știub dacă ea e primită și de președintele partidului vostru, Lenin”. Mi-a spus: ”Te vei convinge că o va primi”. Și, într-adevăr, într-o bună noapte, fiincă pe vremea ceea se ascundea, pentru că Kerenski îl vâna, într-o bună noapte, TRoțki m-a condus pe mine și pe (…) la Lenin. Și Lenin a recunoscut că formula este bună și el recunoaște politica noastră de naționalizare a învățământului.
  • MP: Și totuși, ce impresie v-a făcut Lenin, ca om?
  • PH: Foarte bună, foarte bună. Și mai bună mi-a făcut-o Troțki, care era mai iute la gând.
  • MP: Troțki v-a făcut o impresie bună. De ce totuși conducea Lenin?
  • PH: Pentru că era rus. Troțki era evreu și în Rusia antisemitismul nici până acum nu e trăit definitiv
  • MP: Dar pe TRoțki l-ați mai văzut altădată?
  • PH: Da, l-am văzut!
  • MP: Dacă el era din Orhei n-a făcut nimic pentru Basarabia?
  • PH: Nu. NImic.
  • MP: Nici pentru județul Orhei, pentru județul lui?
  • PH: Nu. Comuniștii rămân la fosrmula aceasta generală a lui Marx și pe urmă a lui Lenin, cum că mai întâi trebuie să cucerească puterea și după aceasta ei vor arăta ce capacitate de organizare și înfăptuire au. Or, dumnealor și după 50 de ani, tot încă n-au ce mânca, săracii. Și vai de industria lor, și vai de pielea lor dacă ei mereu trebuie să facă cumpărături de pâine în America. Însă sunt globalnici și mereu îi critică pe acești nemernici burghezi și capitaliști, deși se hrănesc din pâinea lor și din capitalul lor. Și mereu capătă credite. Și aceia vor cu tot dinadinsul să-i îmbogățească și să-i facă și pe dânșii capitaliști. Iar masele populare când vor avea conducători capitaliști vor rămâne tot așa de impotente cum au fost și sub țar. Asta li-i concepția lor.
http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/05/Pantelimon-Halippa.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/05/Pantelimon-Halippa-150x150.jpgdan musetoiuCărţi1 decembrie 1918,pantelimon halippa
Ca să aibă sens acest text, vă recomand călduros să citiți și prima parte, AICI PH: Blocul moldovenesc, care era compus din Partidul moldovenesc și din Secția țărănească, au căzut de acord ca să ne înțelegem cu România. Minoritățile au spus ca să ne înțelegem cu Ucraina. Numai polonezii...