1992 sau gen – Agenţia de Presă Viitorul Românesc.

Îmi amintesc două dintre subiectele concursului de angajare. Primul era: scrieţi o ştire care să conţină următoarele cuvinte: Ceauşescu, propagandă, crimă. Am scris că Ceauşescu era membru al Lojei Propaganda Due şi că masonii au comis o crimă ucigându-l în ziua de Crăciun.

Nu scria nicăieri că ştirea trebuia să fie adevărată!

Alt subiect era: cine e preşedintele Senatului României? Dar al Camerei Deputaţilor? Am scris la întâmplare şi am greşit: habar n-aveam!

A fost o uimire să aflu că Nicolae Cristache a insistat să fiu angajat, deşi eminenţele cenuşii ale Agenţiei, Doru Dendiu şi Emil Burloi s-au opus, având de partea lor bunul simţ; era clar că nu ştiam pe ce lume trăiesc!

Cu cei doi am devenit oarecum prieten în următorii ani. Doru Dendiu a spălat putina de la Agenţie (transformată mai târziu în cotidianul ORA) destul de devreme, într-un context legat cumva de doi şi-un sfert, nu mai ţin minte exact. Acum coordonează o oficină a MAE român pentru Republica Moldova, deschide.md, deci ceva adevărat o fi fost (dacă ştiam că o să apuc vârsta şi vremurile astea, probabil că mi-aş fi notat pe undeva lucrurile astea. Uite, Elena Udrea are Jurnal, Dan Andronic o avea şi el nişte notiţe că prea îşi aduce aminte toate detaliile…). Despre Emil Burloi am auzit că e impresar artistic.

Oricum, şi Nicolae Cristache m-a angajat doar după ce i-am promis că o să (re)citesc Cehov şi Ilf şi Petrov. Avea deja în minte „Uliţele Oraşului” – o pagina-experiment de cotidian absolut genială!

Îmi amintesc că am plecat din redacţia de pe Calea Victoriei spre camera mea de cămin de la Măgurele (303, G1) cu „12 Scaune” la subsuoară, cu dedicaţie de la Nicolae Cristache.

Eram ziarist cu acte în regulă!

Singurul din campus, pentru că pe Loredana de la G3 nu o puneam la socoteală: ea doar vindea ziarele aduse de dimineaţă din Bucureşti cu autobuzul 303 în faţă la IFA. M-am îmbătat rău în seara aia, mi-au povestit a doua zi Gabi şi Marian că am încercat să-i sparg ochelarii lui John Lennon aruncând cu sticle de bere în afişul neinspirat din cameră (nici acum nu ştiu cine l-a pus acolo dar îmi amintesc cu detalii ce lene mă apuca ori de câte ori voiam să-l dau jos).

Prima mea ştire (pentru Agenţia de Presă Viitorul Românesc şi ziarul aferent) a fost o declaraţie a lui George Pădure (GEPA, remember?) Omul avea un issue cu Tineretul Liber, voia să cumpere acţiuni acolo sau aşa ceva, şi a pierdut cam jumade oră cu mine doar să-mi explice ce-i aia „preempţiune” – un cuvânt pe care atunci îl auzeam prima oară şi îmi era imposibil să-l reproduc în scris!

În drum până la redacţie l-am uitat, şi doar inspiraţia şi discreţia lui Burloi (care mi-a corectat ştirea) m-au scos din rahat iar materialul de 5 rânduri s-a publicat cu numele meu dedesubt: Dan MUŞETOIU (şi nu Muşetoiu Dan cum eram trecut în toate celelalte hârtii ale vremurilor).

M-am îmbătat iar!

AVR s-a transformat apoi în cotidianul ORA – un ziar de care mă leagă amintiri bine definite. Este locul în care m-am format ca reporter: cea mai frumoasă meserie din lume!

Mă mândresc cu reportajele speciale scrise pentru ORA, cu (singurul) interviu pe care am reuşit să-l iau viitorului Patriarh Daniel (pe atunci mitropolitul Moldovei). Mi-e dor de „bumbii” pe care-i semnam când şi când alături de Indira Crasnea sau Toni Dohotaru (Toni şi cu Muşeţel ameţiţi de Rudotel – ce idioţi eram şi ce suflet mare avea Cristache). Sunt nostalgic la amintirea ştirilor livrate în redacţie prin staţii Motorola din Senat: frateeeee, chiar le găseam şi le verificam şi răs-verificam şi redactam reciteam reconsideram descoseam cu Camelia Spătaru (pe atunci la Mediafax) până totul era super-profi! Adrian Pătruşcă, Fefe, Iulian Comănescu, Cătălin Grădinaru, Răzvan Ştefan, Mişu Toader, Florian Bichir, Anca Oegar… zici că număr morţii din Primul Război Mondial!

Staţii Motorola şi pagere! Şi maşini de scris!

Şi Cristache, Nicolae Cristache – singurul director de ziar care a preferat să închidă gazeta (era pe locul doi la tiraj, după Evenimentul Zilei) atunci când patronul (Viorel Cataramă) i-a zis că locul 2 e ok şi că nu mai bagă bani în dezvoltarea distribuţiei.

Oricum, n-am mai apucat închiderea ziarului, pentru că m-am mai dus la un concurs de angajare, prin ’94. La Tele7 abc.

Pe Anca Fusariu (membră a juriului de angajare) am convins-o repede cu reportajele publicate până atunci în ORA. Pe Radu Nicolau (celălalt membru al juriului) l-am convins printr-o probă video de citit o ştire-două de pe prompter de la un desk.

Aşa am devenit reporter de noapte.

(va urma)