De ceva vreme colaborez într-un Laborator axat pe cercetarea conflictelor hibride. Este vorba despre o iniţiativă civilă, de tipul ONG, care şi-a propus cercetarea academică, ştiinţifică, a acestui domeniu care, deşi nu este nou, se manifestă azi cu valenţe nebănuite cu câţiva ani, sau zeci de ani, în urmă.

Hotărârea de a împărtăşi public câteva dintre aspectele unei astfel de cercetări (nu toate!) nu a fost una uşoară. Mi-am zis însă că, până la urmă, fie şi o simplă clarificare a termenilor sau mecanismelor de gândire poate fi de folos într-un spaţiu public din care un om de bună credinţă, dar neavizat, nu prea înţelege nimic. Vorbind ne-academic, m-am cam săturat de toţi impostorii care-şi arogă expertiză pe tema conflictelor hibride, expertiză dobândită exclusiv pe drumul între Realitatea şi RTV sau între B1 şi Antena 3 sau Digi 24. Sau ceilalţi, mai tirtaţi, a căror expertiză se bazează pe fostele sau actualele lor funcţii, funcţii care au inclus sau includ posibilitatea de a citi rapoarte întocmite de vreun Serviciu sau altul, dar împiedică lucruri simple, cum ar fi mersul cu metroul de la Obor la Dristor. Ăştia nu fac altceva decât să propage în spaţiul public mecanisme de gândire şi raţionamente luate de-a gata din rapoarte. Unii le recită mai bine, alţii mai puţin bine, dar toţi recită o partitură scrisă de alţii, în scopuri diverse. În tabloul ăsta e destul de greu pentru un om de bună credinţă să cearnă şi să afle o informaţie cu valoare de întrebuinţare, pentru propria sa gândire, sau pentru comunitatea din care face parte. Pentru oameni care nu vor să fie turmă sau masă de manevră sau idioţi utili.

Nu vreau să bat câmpii prea mult acum pe tema asta – o să revin probabil asupra ei într-o altă postare.

Vă spun în schimb că una dintre temele aflate acum pe masa de lucru este secesionismul. La noi, vorbim de Ţinutul Secuiesc.

De-aici încolo, pentru a produce raţionamente cu valoare de întrebuinţare, ar trebui să gândim logic. Sunt fizician, deci se presupune că sunt pregătit să susţin un raţionament raţional şi să-i accept rezultatele, oricât ar fi ele de paradoxale. Deci:

1. Ce treabă are secesionismul secuiesc cu hibridul? Adică de ce iniţiativa legislativă a UDMR (pe care o puteţi găsi AICI în varianta oficială) ajunge să fie temă într-o cercetare a conflictelor hibride? 

Pentru a explica această iniţiativă legislativă, există două ipoteze de pornire. Doar două.

a) Iniţiativa UDMR reprezintă ţelul real a minorităţii maghiare din România

b) Iniţiativa UDMR repreţintă doar un pas intermediar spre atingerea unui alt ţel, neprecizat, cum ar fi câştigarea locului la o masă de negociere sau o linie de finanţare sau un setup mai bun pentru acţiuni viitoare, sau orice altceva.

Ambele variante rămân în calcul pentru mai târziu. Prima variantă, însă, pentru că nu se poate îndeplini printr-un simplu referendum local, are nevoie de utilizarea unor instrumente din arsenalul conflictelor hibride pentru a avea succes. A doua ipoteză trebuie studiată doar pentru a-i identifica scopul exact, şi abia după aceea să vedem dacă se înscrie sau nu în cercetarea asta.

Aşa că rămânem la ipoteza că iniţiativa UDMR reprezintă ţelul final al minorităţii maghiare din România.

Hai să vedem puţin contextul (european) şi particularităţile (Ţinutului Secuiesc)!

Pe hartă, când ne uităm la zone secesioniste din Europa (şi nu numai) vedem limpede că cele mai multe au cel puţin una din două caracteristici: fie au propria ieşire la mare, fie au graniţă comună cu un stat care îi susţine secesionismul din raţiuni geopolitice proprii.

Explicaţia e relativ simplă: pentru a supravieţui economic în epoca post-secesiune, orice entitate are nevoie de rute fizice de activitate comercială. Ieşirea la mare e ideală, pentru că face legătura cu tot restul lumii, graniţa comună cu un stat „sponsor”, deşi nu e ideală, e bună şi ea. (Poate o să-mi fac timp să vă povestesc şi despre Crimea post-secesionistă şi ce mi-au văzut ochii pe-acolo). Ne-academic, oamenii ăia care populează teritoriile secesioniste vor trebui să mănânce şi să-şi crească copiii şi după separare, şi pentru asta au nevoie de legături comerciale fizice.

Din acest punct de vedere, Ţinutul Secuiesc are probleme mari.

De-aia m-am enervat când referendumul din Catalonia a fost acompaniat pe televizoarele noastre de discuţii despre Ţinutul Secuiesc, deşi sunt două cazuri complet diferite. Din categorii diferite.

Ţinutul Secuiesc n-are ieşire la mare şi nici graniţă comună cu un potenţial sponsor, indiferent care ar fi acela.

Deci nimic comun cu modelul catalan, sau kosovar sau whatever, oricare dintre acestea fiind de-a dreptul sinucigaş pentru bieţii secui.

Asta nu înseamnă că Ţinutul Secuiesc e de necategorisit.

Înseamnă că trebuie să-l aşezăm pe tabla de analiză lângă, de exemplu, Găgăuzia – o zonă separatistă a Republicii Moldova care n-are nici ieşire la mare nici graniţă cu vreun stat-sponsor, cel puţin de la „întoarcerea armelor” din Ucraina încoace.

Din punctul de vedere al strategilor Ţinutului Secuiesc, modelul Găgăuzia ar trebui, deci, să aibă o oarecare greutate, chiar dacă alăturarea semantică „Ţinutul Secuiesc – Găgăuzia” vă pare probabil exotică. Nu e nimic exotic, e doar logic.

Testată în lumea dură a realităţii, paradigma asta funcţionează. Au fost ani (înainte de 2014) în care lideri ai Ţinutului Secuiesc (cum ar fi primarul din Târgul Secuiesc) sau sponsori ai acestuia (reprezentanţi parlamentari sau guvernamentali ai Ungariei) s-au înghesuit la poarta başkanului de la Comrat pentru “întărirea relaţiilor bilaterale”, economice, politice, culturale şamd, iniţiative mai mult sau mai puţin concretizate. Daţi o găutare pe google şi-o să găsiţi tot ce vă trebuie (AICI, AICI, AICI…)

Adică existenţa unui interes de transfer de exepertiză de la Găgăuzia spre Ţinutul Secuiesc este confirmată şi de realitate, nu doar de logică.

Dacă e nevoie, o confirm şi eu.

Într-un astfel de moment de efervescenţă a relaţiilor bilaterale mai mult sau mai puţin informale dintre Ţinutul Secuiesc şi Găgăuzia, s-a întâmplat să mă aflu la Comrat.

Era fix în perioada în care mă ocupam de construcţia Publika TV, iar şefii de la Realitatea m-au pus să organizez transmisia în direct a vizitei preşedintelui Băsescu în Moldova. O vizită care a inclus capitala Găgăuziei, Comrat.

Ce-a căutat Băsescu la Comrat şi ce-a găsit acolo, întrebaţi-l pe el.

Eu ştiu că am găsit un model de autonomie profund anti-românească, aflată în relaţii excelente cu Rusia şi Ungaria (principalii sponsori economici pe atunci), speriată de o posibilă unire a Moldovei cu România.

Bucureştiul voia pe atunci, fără succes, să le capteze bunăvoinţa găgăuzilor cu nişte microbuze şcolare din bani europeni. Asta în timp ce actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Stroe, fost ofiţer de marină militară şi, spuneau unii, fost acoperit al DIE şi actual al SIE, le şurubărea reţeaua de apă prin Comrat de l-au făcut ăia cetăţean de onoare.

Vremuri dure!

Reţinem însă un lucru: pentru a înţelege Ţinutul Secuiesc ar fi bine să ne aruncăm un ochi la baletul Găgăuziei de prin 90 încoace. Strategii separatismului din Har-Cov au renunţat între timp la “modelul găgăuz”, mai exact după 2014, când a început procesul de enclavizare a Găgăuziei, ale cărei rute comerciale fizice cu spaţiul rusofon au ajuns sub controlul unei Ucraine ostile. Un proces din care rezultă sărăcie şi frustrare.

Strategii Ţinutul Secuiesc nu-şi doresc asta, aşa că au început să se concentreze pe elaborarea unor scenarii (hibride, cum altfel?) care să includă extinderea graniţelor Ţinutului până la Ungaria.

Caz în care vedem că autonomia Ţinutului Secuiesc, în forma declarată oficial în proiectul de lege, nu este ţelul ultim şi absolut al minorităţii maghiare (cazul a), ci doar un pas intermediar (cazul b) către un ţel mai înalt: graniţă comună a Ţinutului cu Ungaria, sau cel puţin un culoar geografic securizat cu Ungaria. Vedem în postarea următoare că ipoteza este confirmată de realitate, aka fapte şi documente, şi facem şi un inventar al arsenalului hibrid la care apelează tacticienii autonomiei.

Până atunci, un îndemn: Gândeşte! E gratis!

🙂

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/10/Tinutul-secuiesc-pe-Google-Maps-1024x576.pnghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2017/10/Tinutul-secuiesc-pe-Google-Maps-150x150.pngdan musetoiuOff topicgagauzia,romania,rusia,tinutul secuiesc,ungaria
  De ceva vreme colaborez într-un Laborator axat pe cercetarea conflictelor hibride. Este vorba despre o iniţiativă civilă, de tipul ONG, care şi-a propus cercetarea academică, ştiinţifică, a acestui domeniu care, deşi nu este nou, se manifestă azi cu valenţe nebănuite cu câţiva ani, sau zeci de ani, în urmă. Hotărârea...