Mărturisesc că nici măcar eu, ca titular al propriului profil de facebook, uitându-mă la postările mele, sau la altele pe care doar le-am sharuit, la likeuri și alte emoticoane, așadar nici măcar eu n-aș putea să-mi dau seama ce fel de content mi s-ar potrivi. Cu atât mai puțin, presupun, și-ar da seama un algoritm. 

Așadar nu arăt cu degetul spre facebook, acuzându-l de ce mi se întâmplă, sau poate că nu mi se întâmplă doar mie ci și altor facebuciști neprofesionisti, însă, din ce-mi afișează feed-ul, cred că pot face un top ad-hoc al manipulărilor politice, cu voie sau fără voie, întreținute fie de echipe de comunicare fie de idioți utili. Uite ce cred eu că este manipulare politică:

  1. Dragnea se crede prim-ministru și ăsta e un lucru rău.

Eu cred că Dragnea NU se crede premier, ci președinte de partid – ceea ce și e, președinte PSD. Iar faptul că ”forțează” premierii să facă ce spune el, mi se pare foarte în regulă. Politica guvernului e făcută NU de către premier, ci de către partidele politice care l-au pus în funcție. Guvernul PSD-ALDE TREBUIE să facă politica partidelor PSD și ALDE, o politică stabilită de către aceste partide prin președinți, forurile lor de conducere sau naiba știe ce mai scie prin statutele lor. Face Dăncilă ce-i spune partidul? Face! E bine sau e rău că face ce-i spune partidul? Eu cred că e bine, e normal, e legal, e moral. Absurd mi se pare gestul unui Grindeanu care a zis ceva de genul: fraierilor, m-ați pus premier, acum mă doare în cur de politica voastră, eu o fac pe-a mea! Lui Dragnea i se pot reproșa multe (atât pe latură civilă cât și penală), dar faptul că ”forțează” premierul să facă politica partidului nu mi se pare condamnabil.

2. Codruța este simbolul statului de drept, al justiției independente, și trebuie sprijinită de asaltul ”penalilor” care vor s-o schimbe din funcție.

Din punctul meu de vedere, Codruța trebuie să fie dată afară cu șuturi în cur. A distrus vieți și cariere pe bază de ”presupuneri întemeiate”. Oricât de antipatic mi-ar fi Toni Greblă, sau Victor Ponta sau numiți voi pe cine vreți din lungul șir de achitări pe bază de ”fapta nu există”, deci oricât de antipatici ne-ar fi acești oameni, n-ar trebui să trecem cu vederea că viețile, carierele le-au fost distruse, au suferit aiurea niște ani din simplul motiv că handbalistei îi venise ciclul și n-a mai avut răbdare să analizeze dacă ”dovezile” sunt dovezi sau doar niște delațiuni ordinare. În democrație, Toni Greblă are tot atâtea drepturi câte ai și tu, #rezistentule! Penttru mine, cel puțin, cele câteva condamnări obținute de DNA-ul Codruței în instanță nu justifică nici măcar una dintre viețile distruse prin acuzații fantasmagorice demontate de instanță. N-ar trebui să existe ”pagube colaterale”, așa cum îmi sugerează mie diverse postări de pe feedul meu de facebook. Pur și simplu, cu așa ceva nu se greșește. 

3. Guvernul și Parlamentul sunt subordonate Președintelui când e vorba de politica externă. 

Nimic mai fals! Președintele trebuie să aibă abilitatea să COLABOREZE cu Guvernul și Parlamentul (și) pe probleme de politică externă, în niciun caz nu este abilitat să DICTEZE parametri și acțiuni de politică externă pe care, mai apoi, Guvernul și Parlamentul să le urmeze ca oile. Repet, Președintele trebuie să aibă ABILITATEA SĂ COLABOREZE! Mi se pare că Iohannis n-o are; pur și simplu n-o are! Și dacă n-o are, o să ajungă să vorbească singur în oglindă în dormitorul de la Cotroceni, pentru că își pierde, pe zi ce trece, credibilitatea de reprezentant al României întregi, aka și a lui Dragnea, Tăriceanu &comp, aka peste jumătate dintre cetățenii care au votat. Mi se pare limpede, nush de ce facebookul ăsta ține să mă bage în ceață.

N-am fost niciodată vreun simpatizant, cu atât mai puțin votant, al PSD, PDSR, FDSN sau FSN. La ultimele alegeri prezidențiale am votat cu Iohannis. Am și candidat, la Giurgiu, din partea PRM (dacă eram ales – ceea ce nu s-a întâmplat, evident – aș fi promovat legalizarea consumului de marijuana :)))))). Așadar, ambițiile mele politice sunt mărunte, iar atâtea câte sunt pot fi numite oricum, numai pesediste nu. Așa că terminați cu prostiile, și nu mă acuzați aiurea. 

Mai bine gândește! E gratis!

http://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/05/facebook-manipulare.jpghttp://musetoiu.ro/wp-content/uploads/2018/05/facebook-manipulare-150x150.jpgdan musetoiuOnlineRevista preseicodruta kovesi,dna,dragonea,facebook,Johannes,manipulare,psd
Mărturisesc că nici măcar eu, ca titular al propriului profil de facebook, uitându-mă la postările mele, sau la altele pe care doar le-am sharuit, la likeuri și alte emoticoane, așadar nici măcar eu n-aș putea să-mi dau seama ce fel de content mi s-ar potrivi. Cu atât mai puțin,...